Parfumuri de nisa vs parfumuri de designer

Care este diferenta dintre ele?

Stii, cu siguranta, ca parfumurile se impart in doua mari categorii: parfumuri de designer si parfumuri de nisa. Dar care este diferenta dintre ele? Pentru ca nu putem spune ca unele miros mai bine decat altele – ar fi chiar o nedreptate. Fiecare dintre noi isi poate gasi o aroma preferata in ambele categorii.

Chiar daca, in ultima perioada, diferentele nu mai sunt atat de clare si de bine delimitate, acestea totusi exista.

Cantitatea in care se produc

Parfumurile de designer sunt, aproape intotdeauna, produse in cantitate mare – pentru ca se creeaza pentru un public larg. Scopul este sa ajunga la cat mai multi oameni, si asta se si intampla. De cele mai multe ori, au parte si de o publicitate pe masura: nu deschizi o revista fara sa vezi reclamele noilor parfumuri de designer lansate.

La polul opus, parfumurile de nisa sunt produse intr-un numar mai mic. Sunt destinate cunoscatorilor si, de aceea, uneori reclamele lipsesc cu desavarsire. Daca iti plac aromele de nisa, esti la curent cu noutatile din domeniu chiar daca nu iti sar in ochi de pe panourile publicitare.

Unde se gasesc

Cand iti doresti un parfum de designer, stii unde sa-l gasesti: in aproape toate marile lanturi de cosmetice. Insa, cand vrei sa cumperi un parfum de nisa, unde mergi? Ei bine, iata inca o diferenta: brandurile de nisa au distributie limitata. Sunt disponibile doar in buticurile de lux, high-end. Pentru ca, asa cum spuneam si mai sus, sunt produse in cantitati mai mici, special pentru cunoscatori.

Cine le creeaza

S-a spus uneori ca parfumurile de designer sunt cumva mai low decat cele de nisa – acest lucru, insa, nu se bazeaza pe nimic concret. Calitatea este incontestabila in ambele categorii, iar multi parfumieri celebri au creat arome atat de nisa, cat si arome semnate de designer.

Cat costa

De cele mai multe ori, parfumurile de nisa sunt mai scumpe decat cele de designer. Motivul este, din nou, legat de cantitatea in care se produc si in care se vand. Parfumurile de designer sunt create pentru a fi accesibile unui numar mai mare de clienti. Astfel, au ambalaje si sticlute elegante – insa cele de nisa au, uneori, sticlute cu elemente lucrate manual, cu materiale pretioase si, implicit, mai scumpe. Parfumeria de nisa foloseste, deseori, cantitati mai mari de uleiuri esentiale si lanseaza, de obicei, arome in varianta eau de parfum sau elixir.

Tilt your phone to experience the
duty free experience