Pasionat de mic de actorie, Vlad Galer a fost actor amator in trupa de teatru al liceului. Insa, in 2015, pe cand era student la Litere, s-a intamplat ceva important: scurt-metrajul „Tibi”, in care jucase, a fost selectat pentru a fi prezentat la Festivalul de Film de la Cannes. Pe atunci, Vlad avea 20 de ani. Apoi, si-a dedicat din ce in ce mai mult timp actoriei. Joaca in mai multe spectacole si il puteti vedea in „Padurea Spanzuratilor” la Teatrul National Bucuresti (regia Radu Afrim), „Cum va place” la Nottara (regia Alexandru Mazgareanu) sau in „Viata preaplina si plicticoasa a visatorului Francois” la Excelsior (regia Horia Suru).
Insa Vlad este pasionat si de calatorii. Iar orasul pe care il iubeste si in care se simte ca acasa este Parisul. Mai jos, ne spune de ce.
Cand te-am intrebat despre un loc pe care l-ai vizitat si despre care ti-ar placea sa vorbesti, ai spus Franta.
Franta, oficial Republica Franceza, este o republica constitutionala unitara, avand un regim semi-prezidential, cu o suprafata totala de 674,843 km², populatie la recensamantul din 2016, 66.628.000, limba oficiala, franceza, capitala la Paris. Datorita parintilor care au tinut sa-mi ofere o educatie „sanatoasa” si diversificata, am calatorit destul de mult si de mic am avut ocazia sa intru in contact cu strainii si strainatatea. Cu toate astea, doar in doua orase pe care le-am vizitat nu am avut sentimentul de turist: in Bucuresti (unde locuiesc de la 19 ani) si in Paris (unde voi locui la un moment dat). Am simtit ca apartin locului si ca locul imi apartine, ca avem un trecut si un viitor impreuna.
Ce stiai despre Franta inainte sa mergi acolo?
Stiam niste istorie, muzica, filme si muuulte clisee. De la desene animate, pana la romane si povesti ale cunoscutilor care au fost acolo. Preconceptii despre „orasul iubirii”, murdaria romaneasca, raceala vestica, etc. etc. Pentru mine, e fals. Stiam ca e o tara mai mare si ca sunt mai dezvoltati si raraiti. Stiam ca au cea mai buna panificiatie si vin bun. Cand am ajuns pentru prima oara la Paris am avut bucuria de a fi depasit varsta comparatiilor de genul.
Ce planuri ti-ai facut inainte de a merge in Franta?
Dezvirginarea Parisului a fost la sigur. Am mers clar pe marele traseu turistic. Obictivele clasice, muzeele celebre, strazile celebre, orice celebre. Am vazut si am mers pe jos cate 15 ore pe zi, impreuna cu mama. A doua oara am fost cu prietenii si mi-am dat seama cat de multe am mostenit de la ea in d`ale calatoriei. Am ars-o pe-a ghidul si stiitorul. Doar ca acum nu mai voiam mainstreamul. Voiam cultura underground, autenticul, seva pariziana, sa-i zicem asa, in sensul de opus al imaginii comercializate de Paris. Si exact de asta am avut parte.
Care au fost locurile care ti-au placut cel mai mult si pe care le-ai recomanda prietenilor care planuiesc o excursie in Franta?
Depinde de modul de gandire si asteptarile prietenilor. Dar toata lumea are loc sur le ciel du Paris. As recomanda plimbarile in grupuri mici, fara google maps, fara aplicatii ajutatoare, tips&tricks direct de la localnici, mintea deschisa. Mergi acolo unde simti ca esti ghidat ca trebuie sa mergi. Fa stanga atunci cand ceva ti se pare interesant acolo. Abate-te de la traseu. Ia-o pe lungitura. Alege mersul pe jos. Urca dealul spre Sacre Coeur. Viziteaza parcuri obscure. Sa nu-ti fie frica de noapte si de oamenii care aparent nu sunt la fel ca tine. Vorbeste cu oameni, cu Sena, cu tine, cu Ludovic al XIV-lea. Relaxeaza-te, esti in Paris. Du-te in gara sau atuogara si ia ceva pana in Cannes sau Caen. Vezi Coasta de Azur si Normandia. Inhaleaza briza si linistea si haosul si muzica si civilizatia si galagia si tiganeala si istoria si prezentul. Let it go, nobody gives a damn. Trecutul pulseaza efectiv, doar trebuie sa-ti dai voie sa simti. Asta se intampla peste tot, sunt convins, dar acolo parca se simte mai puternic. Plimba-te singur. Rataceste-te. O sa dai peste casa lui Moliere sau peste trasura lui Napoleon sau mormantul lui Jimmy Morrison. Stai o seara pe malul Senei cu vin si prieteni. Stai o seara pe canal de Saint Martin. Stai o seara la o terasa din cartierul latin. Apoi in curtea Sorbonei. Fa exact, numai si doar ce vrei tu.
… Si locurile care nu ti-au placut?
Cozile de la Versailles, Louvre, turn, turism. Imbulzeala din plastic si pentru blitz. Datul din coate pentru ca e cool la Orsay. Lucrurile facute in sine si in turma pentru ca asa scrie in brosura.
Te-ai intoarce in Franta? De ce?
Evident. Oricand. Pentru ca ne-am imprietenit foarte bine si ne ducem dorul.
Cum sunt francezii?
Relaxati. Traiesc in prezent. Problemele lor sunt pe termen scurt, maximum ce fac in urmatoarea ora. De aceea au timp sa traiasca in prezent. De asta isi permit luxul boemiei. Orice problema se rezvolva si stresul este inutil. Zic asta din ce am vazut si cat am cunoscut, esantion de aproximativ 50 de oameni, cu varste intre 18 si 30 de ani. Conflictul nu apuca se evolueze pentru ca se poate rezolva din fasa, prin dialog. Nu-ti convine, spui. Nu am simtit deloc raceala sau superiroritatea lor. Da, sunt putin aroganti pentru ca au incredere in ei, ceea ce mi se pare mai sanatos decat sa fii guvernat de sindromul inferioritatii romanesti sau a autosuficientei. Predomina intalnirile in aer liber si vizitele, in detrimentul cluburilor si berilor tarzii la terase. Ele, terasele vor fi vesnic arhipline, dar nu din cauza/datorita localnicilor.
Dar mancarea?
Si, si. Diferita. Folosesc alte condimente si in alte proportii. Da. Cliseul cu croisantele e adevarat. Gustul e incomparabil cu orice produs de genul mancat de pe piata autohtona (si sunt mare amator de panificatie). In afara de asta, supa de ceapa sau branzeturile sau carnatii traditionali cu alune nu m-au dat pe spate. In schimb, vinul rosu este demential. Si ieftin. Si scump daca asa iti place. Dar luat la nimereala, din market-uri, 8 din 10 sticle, chapeau. Fiecare vin si fiecare marca de bere are un gust personalizat. Incearca multe.
Ce ai cumparat din Franta?
Suveniruri, haine, nimic. Niste pietre, pene de pasari, flyere, bonuri, bilete de metrou, chestii mici. Nici poze nu prea am facut. Am incercat sa fiu acolo si sa traiesc simplu si in prezent.
Povesteste-ne despre o intamplare, o discutie sau chiar despre un loc pe care n-ai putut sa il uiti din vacanta ta acolo.
Dincolo de locuri, istorie, atmosfera etc., cel mai mult mi-a placut mentalitatea. M-am simtit atasat de modul lor de gandire. Am avut parte de discutii infiorator de potrivite si benefice cu tot soiul de oameni cunoscuti atunci, care nu stiau nimic despre mine si care m-au cucerit intelectual. Asta a fost snobul din mine care a grait. Fiecare moment e o experienta, dar acum in vine in minte ultima noapte in Paris. De pe un mal pe celalalt mal si tot asa, pe la 1 dimineata am ajuns total random pe un ponton unde era locul de intalnire al iubitorilor de muzica latino. Cu formatie, costume, lumini, fiecare ce a avut pe acasa. Oricine putea lua parte, oricine putea canta, dansa, observa, analiza, medita, discuta. In mijlocul Parisului. De unde a venit asta? Si am inteles ca asta e un fel de usual night pentru ei. Apoi a venit ploaia, toti si-au strans ce adusese si s-au rasfirat. Noi ne-am ascuns sub un pod. Sub acel pod era o alta petrece. Ca si sub urmatorul pod si alt ponton si celalalt mal.
Daca ti-ai face maine bagajul pentru Franta, ce ai pune in el?
Nu vreau sa fiu ipocrit si sa zic idealul „nimic”. Ai nevoie de bani. De telefon sa iti anunti cunoscutii carora le pasa ca esti in regula, dar fara facebook si alte prostii. Ceva gros de imbracat, ochelari de soare, lenjerie intima, periuta de dinti, basic. Ce sa nu iei: preconceptii, asteptari, probleme.
Ai in minte un film care se petrece intr-un anumit loc pe care ti-ai dorit – dupa ce ai vazut filmul – sa-l vizitezi?
Hogwarts. Pentru ca de la 9 ani astept scrisoarea. Si pentru ca Hogwarts.
