Imi amintesc si acum de parca ar fi fost ieri. Era o zi ploioasa si gri de septembrie, una din acele prime zile dupa echinoctiul de toamna, cand noaptea e prea grabita si vremea prea capricioasa. Eram furioasa. Avusesem o zi ingrozitoare: ma certasem cu seful atat de rau incat planuiam sa-mi dau demisia, prietenele mele erau prea ocupate sa-mi raspunda la apeluri, iar iubitul – daca l-as fi avut – probabil ar fi fost prins intr-o sedinta importanta la birou pana tarziu in noapte. Cel putin asta imi trecea prin minte – de fapt, imi doream cu ardoare sa am pe cineva alaturi, oricine ar fi fost.
Eram acasa doar cu pisica si laptop-ul, vesnicul meu prieten si dusman, singurul care ma putea ajuta. Si a facut-o. Am petrecut cateva ore bune navigand printre haine, pantofi, bijuterii, make-up, creme si parfumuri si ajungand pana la imbracaminte pentru pisici si carucioare pentru copii. Si am uitat cumva de probleme, mai ales dupa ce am terminat sticla de Patron inceputa impreuna cu fetele cu cateva saptamani in urma.
A doua zi m-am trezit cu aceleasi probleme, dar mahmura pe deasupra, si – in plus – cu un deficit semnificativ pe cartea de credit. Ceea ce nu era chiar de dorit, avand in vedere ca voiam sa-mi dau demisia. Dar, guess what, am bodoganit toata dimineata ca “n-o sa mai beau niciodata”, ca “o sa-mi gasesc eu un job la care nu trebuie sa-mi calc tot timpul pe mandrie” sau ca “o sa-mi iau alta pisica pentru ca a mea nu e suficient de empatica”, dar nu mi-am pus niciodata problema ca “nu trebuie sa mai fac shopping in conditii de instabilitate emotionala”.
Acela a fost momentul in care am recunoscut, cu mana pe inima, ca sunt o shopaholica. Si ca imi place, ca sunt mandra de asta, ca nu am nevoie de terapie si nici nu vreau sa ma opresc. M-am inconjurat de lucruri frumoase, tocmai pentru ca sunt o shopaholica, iar actul de a cumpara nu e vreo nevroza incontrolabila, ci o adevarata placere. Pe care am mostenit-o din familie si am de gand sa o duc mai departe.
Maica-mea era functionar intr-o institutie de stat. Lucra jumatate de zi la un ghiseu, unde raspundea nemultumirilor contribuabililor. In cealalta jumatate a zilei statea la un birou, in fata unui calculator antic. Salariul nu era mare, dar destul cat sa-i ajunga. Imi amintesc ca nu trecea saptamana fara sa isi faca un mic moft: o haina, un parfum sau un ruj. Ca o astepta, ca un copil inainte de Craciun, pe vestita doamna care distribuia produse cosmetice, bijuterii si haine in toate institutiile publice din oras. Ca se entuziasma la fiecare inel, colier sau ceas pe care il expunea doamna tacticos pe birouri si se entuziasma chiar mai tare cand mi le arata mie, acasa. Tin minte ca in fiecare zi se accesoriza cu ceva nou si ca, pana la o varsta inaintata, a primit complimente sincere de la colegi, la care raspundea flatata, dar cu o siguranta de sine plina de feminitate – despre care atunci am invatat ca nu are varsta.
Bunica-mea s-a nascut pe la 1910. A prins doua razboaie si a avut o viata destul de grea. Sa vorbesc despre shopaholism la ea ar fi exagerat. Dar am s-o fac. Maica-mea isi aminteste cum venea fratele bunicii de la Bucuresti cam de doua ori pe an sa-i viziteze. Si cu toate ca nevoile lor erau altele, niciodata nu uita sa-i aduca bunicii cate un sal nou, rochii pline de flori, palarii sau pantofi. Si, ca de fiecare data, fara exceptie, bunica-mea le proba cu gratie, se invartea prin odaie, isi punea mainile in solduri si-i spunea fratelui: “Data viitoare sa o iei mai mica, mai Ioane. Oi fi eu femeie in toata regula, dar in talie am ramas tot ca o domnisoara”. Anii au trecut, intre timp m-am nascut si eu, si am trait pe pielea mea metehnele bunicii. Cand i-am cumparat cercei, i-a cantarit bine din priviri, cu sete de frumos si mi-a spus: “Maicuta, nu trebuia sa-mi iei mie cercei, eu is deja femeie batrana. Ia, ajut-o pe bunica sa si-i puna la urechi. Da, astia nu se asorteaza cu baticul, o sa mi-i pun cand ma duc la dispensar si-mi iau si ilicul nou de la maica-ta. Da’ ia uite ce frumosi sunt ai tai…”
Si, ca sa nu aveti impresia ca genele shopaholice vin numai de la femeile din familie, taica-miu face colectie de bauturi pentru barul lui de acasa. De care nu s-a atins niciodata. A adunat de la Jack Daniels, Ballantines, Metaxa, Cointreau si Remy Martin, pana la Patron, Martell si Baileys. De fiecare data cand trecem pe langa un liquor store, ii sclipesc ochii, iar cand merg eu in vizita la ei, cauta din priviri in geanta mea o forma ce ar putea sa semene cu o sticla. O primeste mandru, o admira cateva secunde, se gandeste daca o are deja in bar, isi da seama ca e o noutate – devine si mai fericit – apoi o asaza printre celelalte, unde in scurt timp se umple de praf. Dar cand ii vine un prieten in vizita, are cu ce se lauda si le descrie pe fiecare cu atata pasiune, incat iti da senzatia ca le-a facut chiar el cu mainile lui.
Ei bine, m-am intins la vorba. Au trecut ceva ani de la intamplarea cu pricina, am crescut, m-am maturizat, am un job care imi place si un sot care e acolo cand am nevoie de el. Dar am ramas aceeasi shopaholica – OK, poate ceva mai cumpatata si mai selectiva decat in tinerete. De pilda, de fiecare data cand calatoresc cu avionul ma opresc in magazinele duty free, unde ma simt ca pestele in apa. E paradisul meu. Si singurul lucru care ma supara atunci cand sunt acolo, este ca nu am mai mult timp sa aleg tot ce-mi doresc.
Imaginati-va acum, dupa ce v-am povestit cate ceva despre mine, cum m-am simtit cand am aflat ca magazinul BestValue si-a lansat si site-ul. Ca pot sa stau pe indelete online, pe canapeaua mea, sa-mi comand toate lucrurile la care visez din magazinul in care am cea mai mare incredere din lume. Ca pot sa-mi chem prietenele sa ma sfatuiesc cu ele, ca pot sa le iau copiilor dulciuri sau jucarii pe care nu le gasesc in alte magazine din oras, ca pot sa-mi rasfat sotul cu o bautura cu care, de altfel, nu as vrea sa-mi incarc bagajul cand vin dintr-o delegatie. Sunt toate online, la degetul meu mic. Si, mai presus de toate, le primesc ambalate in cele mai frumoase cutii de cadou, pentru care copiii mei se cearta, caci sunt casutele ideale pentru papusile lor.
I-am povestit si maica-mii de BestValue – care de fiecare data cand plec undeva imi cere sa-i aduc din aeroport un set Estee Lauder Advanced Night Repair– si a fost incantata. „Adica nu trebuie sa mai astept sa te intorci din delegatie ca sa-mi trimiti pachetul?” „Nu, mama. Mi-am cumparat acum un bilet de avion si pot sa iti comand imediat ce vrei tu.”
La lista de tool-uri pe care stie mama sa le foloseasca – google, e-mail si cateva reviste online, s-a adaugat si BestValue. Am facut o conventie: ea isi adauga in wishlist ce isi doreste, iar eu intru in contul ei si o surprind la fiecare calatorie cu ceva. Cutiuta neagra de la BestValue ii ajunge direct acasa, chiar inainte sa plec eu in calatorie. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut in wishlist cateva sticle de bautura. Mai tarziu m-am lamurit: a aflat si taica-miu.
Numele meu este Daria. Am 36 ani si sunt o shopaholica. Iar lansarea site-ului vostru mi-a facut o bucurie nu numai mie, ci tuturor shopaholicilor din familia mea. Si va suntem cu totii recunoscatori.
