Produsele de ingrijire a tenului si ordinea in care le aplici

5 reguli importante de care trebuie sa tii cont in fiecare dimineata

Exfoliante, lotiuni, serumuri, uleiuri, produse cu filtru de protectie solara. Uneori e destul de greu sa intelegi exact cum actioneaza fiecare dintre ele, deci e cu atat mai dificil sa stii in ce ordine sa le aplici. Si, daca nu respecti ordinea corecta, te poti trezi cu alte probleme: iritatii sau pori congestionati. Plus ca exista si riscul ca produsele tale de ingrijire sa nu-si faca efectul. Insa, daca respecti cateva reguli simple, rutina ta de ingrijire nu va mai fi la fel de complicata si poti fi sigura ca fiecare produs actioneaza asa cum trebuie.

1

Serum

Dupa demachiere si tonifiere (pasi obligatorii in fiecare dimineata si seara), aplica serumul. Are textura cea mai usoara – iar asta e o alta regula importanta: intai texturile usoare, apoi cele mai consistente. Serumurile sunt foarte concentrate, contin ingrediente active si se absorb cel mai repede in piele.

2

Crema

E acel produs care, alaturi de demachiant, nu trebuie sa lipseasca din rutina de ingrijire a oricarei femei. Se aplica dupa serum pentru ca il sigileaza si, in acest fel, va fi mai eficient. Apoi, crema are o textura mai bogata – de aceea se foloseste intotdeauna dupa serum si nu inaintea lui.

3

Ia o pauza

Stiu, stiu, nu vrei sa auzi de pauza dimineata, cand esti pe fuga si vrei sa iesi mai repede din casa. Insa poti face asta cu un pic de organizare: aplici un produs, apoi iti faci cafeaua sau rontai un snack. Aplici inca unul, apoi te piepteni sau iti alegi hainele pe care vrei sa le porti in ziua respectiva. Crede-ma, nu e atat de complicat. Dar e important: unul sau doua minute sunt de ajuns pentru ca un produs de ingrijire sa se absoarba in piele.

4

Ulei

In doze mici, uleiurile fac minuni – practic, tenul radiaza. Aplica doar doua, trei picaturi si numai pe zonele in care tenul tau e uscat de obicei. Si numai dupa crema hidratanta: uleiurile pot actiona daca sunt aplicate peste crema insa nu si invers. Crema nu-si va face efectul daca este folosita dupa ulei.

5

FPS

Crema cu protectie solara este necesara indiferent de anotimp – nu mai e nevoie sa iti spun ce se intampla daca mergi la munte intr-o zi cu soare fara sa folosesti FPS. Insa se aplica mereu ultima. Daca incepi cu ea, celelalte produse nu o penetreaza, deci nu isi vor face efectul. Alege o crema cu FPS cu textura usoara sau, daca vrei sa sari peste acest pas, foloseste o crema hidratanta care contine si FPS.

In Acest Articol:

, , , , ,
Tilt your phone to experience the
duty free experience