Daca esti un admirator al lucrurilor frumoase, al povestilor bine scrise, al bunului-gust si al lucrurilor fine, atunci aproape sigur ai citit, macar o data, blogul scris de Diana-Florina Cosmin – Fine Society. E un loc in care Diana a adunat o multime de articole despre fineturile societatii, cum ii place ei sa spuna.
Diana nu scrie doar pe blog, ci este redactor-sef al publicatiilor Forbes Life si Up by Forbes. A avut si o colaborare cu revista Cosmopolitan, iar articolele publicate acolo sunt acum adunate intr-o carte, Povestile unei inimi, care a aparut la Editura Curtea Veche.
Cand cel cu care stai de vorba a calatorit in peste 50 de tari, e greu sa alegi o singura destinatie ca subiect de discutie. Insa, pana la urma, Diana-Florina Cosmin ne-a povestit despre Insulele Hawaii, despre cum o destinatie pe care nu-si dorea neaparat sa o viziteze a ajuns printre preferatele ei.
Chiar daca ai vizitat foarte multe locuri, cand te-am intrebat despre ce destinatie ai vrea sa povestesti in interviu, mi-ai spus Insulele Hawaii. De ce ai ales-o tocmai pe aceasta?
Insulele Hawaii au fost cea mai frumoasa intamplare a vietii mele, care mi-a dovedit ca uneori e bine sa lasi destinul sa lucreze putin pentru tine si sa te sur-prinda. Eu fiind un om foarte organizat si disciplinat cu calatoriile si nu numai, putin control-freak, mi-a prins bine. In 2008, am terminat un masterat la o facultate din Statele Unite, iar in 2009 aveam ceremonia oficiala de absolvire, exact ca-n filmele americane, cu aruncat tocile in aer, cu tot tacamul. Pentru ca tot traversam oceanul impreuna cu parintii mei, am decis sa facem un tur al Americii si sa incheiem apoteotic in Ciudad de Mexico, un vis mai vechi al meu.
Ei bine, fix cu o luna inainte de calatoria noastra planificata cu mult timp inainte, a izbucnit gripa porcina in Mexic. La momentul respectiv, ne organizasem tot itinerariul printr-o agentie de turism si, dupa toate insistentele mele, doamna de la agentie mi-a spus foarte franc ,,Uite, e imposibil sa va trimit in Mexic, nici n-o sa puteti iesi din hotel, pentru ca e epidemie. DAR va pot reruta in Hawaii”.
Imi vine sa rad cand imi amintesc si probabil o sa sune straniu, dar la acel mo-ment Hawaii a fost pentru mine… o drama existentiala. Eu visam la America Lati-na, nu avusesem niciodata o afinitate speciala fata de insulele exotice (care mi se pareau plictisitoare), asa ca ma tot gandeam ,,Ce sa fac eu atatea zile pe o insula cu palmieri si cu oameni cu ghirlande de orhidee la gat, in loc sa fiu la pi-ramide, sa explorez Ciudad de Mexico, sa vorbesc spaniola cu localnicii?”.
Vreo saptamana am ,,suferit” in sinea mea, dupa care m-am resemnat. Suna asa ciudat… m-am ,,resemnat” cu Hawaii. Si s-a dovedit a fi cel mai frumos accident sau intamplare sau surpriza sau orice alt cuvant pe care-l pot folosi pentru a de-scrie cel mai paradisiac loc pe care l-am vazut eu in lumea asta. Am fost in vreo 50 de tari pana acum, dar Honolulu are un loc special in inima mea.
Ce stiai despre Insulele Hawaii inainte de a ajunge acolo?
Prima imagine era cea cliseistica, a ghirlandelor de orhidee, si bineinteles ca mai vazusem cateva fotografii cu peisaje spectaculoase. Multe vedete de la Hollywood se duc prin Hawaii in vacanta, asa ca perceptia mea despre acel loc era un fel de puzzle compus din toate referintele stranse din carti, reviste, documentare… Tatal meu, care e indragostit de istorie, imi povestise si despre cultura polineziana, asa ca atunci cand am ajuns aveam o imagine de ansamblu destul de abstracta, ,,din carti”.
Ce planuri ti-ai facut inainte de a merge in Insulele Hawaii? Aveai un traseu stabilit dinainte? Stiai exact ce vrei sa vezi? Cum au fost planurile vs reali-tate?
Mi-a depasit toate asteptarile. Nu cred ca mi-am facut prea multe planuri, vene-am dupa un itinerariu destul de militaresc prin restul Americii (pe care tot eu il stabilisem), iar in Hawaii m-am gandit sa nu-mi fac mari calcule si doar sa ma relaxez si sa ma bucur de peisaje. Tin minte ca mi-a luat cateva ore sa-mi ajustez efectiv retina la frumusetile de acolo, desi veneam dupa cateva saptamani in care fusesem, pe rand, in Chicago, Las Vegas, Los Angeles, San Francisco, deci vazusem o multime de locuri frumoase. Totusi, ceea ce se revarsa de dincolo de balconul camerei mele din Honolulu era greu de descris in cuvinte. Parca nu vazusem niciodata atatea culori impreuna, o natura atat de salbatica, niste culori atat de vii. Pe acel balcon am inteles mai bine, cu toata fiinta mea, semnificatia celebrei replici din American Beauty: ,,Uneori e atat de multa frumusete in lume incat ai impresia ca sufletul tau n-o sa o poata duce si ca inima iti va exploda”.
Care au fost locurile care ti-au placut cel mai mult si pe care le-ai recoman-da prietenilor care planuiesc o excursie in Insulele Hawaii?
Pearl Harbor, un loc despre care s-au facut atatea filme si care-ti pune un nod in gat cand il vezi. In ziua in care am fost noi acolo era si o reuniune a veteranilor, niste domni foarte in varsta, cu ghirlande si decoratii in piept si cu atat de multa viata in privire. Mi-au ramas intipariti in minte.
Plantatia Dole. Orice copil al anilor 80-90, care stie magia bananelor verzi lasate sa se coaca pe dulap isi aduce aminte de abtibildul cu ,,Dole” lipit pe ele. E un loc minunat, cu multa vegetatie si cu un trenulet care te plimba peste tot, incat efec-tiv te simti din nou copil.
Centrul Honolulu. E o combinatie de cladiri coloniale in culori pastelate, arbori vechi Banyan – cu zeci de radacini – si alte forme de vegetatie luxurianta, plus palatul lor regal, Iolani Palace, unde au trait conducatorii insulei in perioada in care Hawaii era regat. Sunt multe legende si povesti frumoase de descoperit, pentru ca aceste insule au o istorie atipica.
… Si locurile care nu ti-au placut?
Cred ca Hawaii e singurul loc din lume (alaturi de Islanda poate) in care nu am gasit ceva care sa-mi trezeasca vreun sentiment negativ. Nu am vazut mizerie, decreptitudine, oameni nervosi sau rai. Si am umblat destul de mult. Fireste, nu exista perfectiune nicaieri, dar e un loc in care si daca ai face un experiment si ti-ai propune sa cauti partea urata, ti-ar fi foarte greu s-o gasesti. Totusi, daca ar fi sa aleg singurul lucru ciudat pe care il tin minte, acela ar fi raftul de ,,snacks-uri traditionale” din supermarket, unde puteai gasi scorpioni prajiti, gandacei in sare si alte ,,delicatese”. Erau cumva echivalentul hawaiian al pachetelelor de alune sarate, caju sau migdale prajite 🙂
Te-ai intoarce in Insulele Hawaii? De ce?
Maine, daca se poate. Dincolo de peisajele superbe, m-as intoarce pentru ca lin-istea sufleteasca pe care am simtit-o acolo si energia pozitiva care parea sa in-conjoare acel loc nu le-am mai regasit absolut nicaieri.
Cum sunt oamenii in Insulele Hawaii?
Ei, cred ca aici sta, de fapt, o buna parte din magia locului. Hawaienii sunt incredibili. Au o caldura si o ospitalitate sincera si nestudiata, pe care nu le-am intalnit nicaieri altundeva, si iti lasa tot timpul senzatia ca sunt extraordinar de fericiti. Emana o energie deosebita, un ,,zen” al lor, si cumva toate procesele de redescoperire, reechilibrare interioara si de centrare pe care noi, europenii, le facem cu atat de mult sarg, la ei vin absolut nativ. Fericirea lor vine din interior si asta se simte.
De asemenea, spre deosebire de alte insule exotice din lume, unde localnicii traiesc cu salariul minim pe economie iar turistii se lafaie in lux, in Hawaii locui-torii au vieti frumoase, armonioase, implinite. Nu sunt exploatati si nu se simt exploatati. E un ,,fair trade” intre turist si localnic, nu o relatie de supunere. Te trateaza cu ospitalitate fiindca asa le e felul, nu fiindca le citesti in ochi disperarea zilei de maine. Din alte locuri pleci cu o strangere de inima, stiind ca tu te-ai simtit ca un print intr-un paradis, iar acei oameni care te-au servit se zbat in saracie. Nu e cazul aici.
Dar mancarea?
Sincer, nu-mi aduc aminte ceva anume. Stiu ca era o gastronomie fusion si am mancat multe fructe de mare si peste, dar nu mi-a ramas intiparit in papilele gustative vreun preparat traditional. Oricum, fiind un sirag de insule, fructe si peste proaspat exista dupa pofta inimii.
Ce ai cumparat din Hawaii?
Maruntisurile tipice: magneti, mici obiecte cu simbolul orhideei, clopotei de vant din lemn, chiar si suvenirurile lor mi s-au parut de bun gust. Cele mai multe erau realizate din lemn, sculptate, nu pareau chinezarii. Si, chiar daca nu e vorba de cumparat, ci de privit, tin minte si acum ca la magazinul Chanel din Honolulu era o expozitie speciala cu fotografii ale lui Coco Chanel. Descoperisera niste cadre care nu mai fusesera prezentate niciodata public si era o expozitie itineranta, doar pentru acea regiune. Superb.
Povesteste-ne despre o intamplare, o discutie sau chiar despre un loc pe care n-ai putut sa il uiti din vacanta ta acolo.
Intr-o seara, hotelul la care stateam avea o seara speciala de hula, dansul hawaiian traditional. E propriu-zis o serie de miscari gratioase ale mainilor, un dans foarte delicat si feminin, as spune chiar poetic. Dupa ce s-au perindat mai multe localnice foarte frumoase si tinere, prezentatorul serii ne-a anuntat ca ur-meaza un moment special si a invitat-o pe scena pe o doamna care fusese candva Miss Hawaii si campioana nationala la hula si care avea 60 si ceva de ani. Era frumoasa, eleganta, a facut o demonstratie superba de hula, cu o gratie incredibila si a incheiat in ropote de aplauze.
Tin minte ca era un apus perfect de soare, intr-o mie de culori, cu palmieri, cu muzica hawaiana pe fundal (acolo l-am descoperit pe regretatul Israel Kamakawiwole cu al lui ,,Over the Rainbow”) si ma uitam la acea doamna care, ajunsa la ceea ce noi numim ,,varsta a treia” avea tot atat de multa feminitate si frumusete ca o tanara de 20 de ani. A fost unul dintre acele momente in care iti dai seama ca varsta chiar este doar un numar si ca putem sa ne simtim cu adevarat frumoase si la 90 de ani, daca ramanem tinere in suflet si ne respectam ca femei. Si, un lucru trist dar adevarat, daca mediul in care traim ne permite acest lucru. Oamenii de acolo celebreaza varsta, autenticitatea, intelepciunea. Cred ca e un pic mai usor sa fii ,,senior” in Hawaii decat intr-o tara in care conceptia generala este ca, odata trecut de 50 de ani, esti aproape de capatul vietii.
Stim ca iti place moda si ca, oriunde ai merge, tinutele tale sunt mereu foarte stylish. Daca ti-ai face maine bagajul pentru Hawaii, ce ai pune in el?
Multumesc mult. As pune costumele mele de baie de la Flagpole Swim si Lavish Alice, apoi espadrilele mele preferate Chanel, o rochie albastru-cobalt plisata si lejera de la Halston Heritage si un deux-pieces format din fusta si bluza din dan-tela de la PNK Casual, pentru care am facut o pasiune vara asta. Multe tricouri albe, camasa alba de vacanta de la Pineberry x Noemi Meilman, o pereche de blugi albi de la Stella McCartney, o pereche de pantaloni scurti de la Abercrombie & Fitch. Sacoul meu alb cu dungi rosii de la Chanel, cu care am calatorit in toata lumea, inclusiv atunci in Hawaii. Plus o pereche de Bensimoni albi, o sticla de Tom Ford – Noir si umbrela mea de soare din dantela. Ah, si vreo 4 palarii. Iubesc palariile. Atat. Minimalist. Altceva nici nu-ti trebuie acolo.
