Fa cunostinta cu marii parfumieri: Olivier Cresp

A creat unele dintre cele mai iubite parfumuri din lume

A crescut cu ambitia de a deveni parfumier – chiar a declarat ca a stiut, de cand avea doar sapte ani, ca aceasta va fi cariera pe care o va urma. Dar in ce context isi poate dori un copil sa aleaga acest drum? Pentru ca majoritatea copiilor spun, la varsta asta, ca vor sa devina doctori, sau invatatori, sau ca vor sa faca prajituri toata viata. Ei bine, exista o explicatie: Olivier Cresp a crescut in lumea parfumeriei. Strabunicul lui cultiva trandafiri si iasomie, iar bunicul si tatal lui faceau comert cu materii prime destinate producerii de parfumuri. Mai mult, Olivier a copilarit in Grasse. De altfel, toti cei trei copiii ai familiei Cresp au devenit parfumieri – si fratele lui Olivier, si sora sa, cunoscuta Francoise Caron.
Olivier Cresp a devenit parfumier in 1975 si, din 1992, a inceput sa lucreze pentru Firmenich, o cunoscuta companie producatoare de parfumuri. Din 2006, este Master Perfumer.
Prima incercare de a crea un parfum a fost tot in copilarie. Avea in jur de zece ani si isi aminteste ca a adunat toate florile din gradina parintilor sai. Le-a pus la macerat in alcool, iar rezultatul a fost ceva… total dezamagitor! Bineinteles, era la varsta la care nu stia mai nimic despre formule si despre cum se creeaza, de fapt, un parfum. In timp, insa, a invatat si a reusit sa finalizeze niste arome iubite in toata lumea. Este unul dintre parfumierii care a lucrat la Black Opium de la YSL si a semnat, printre altele, CH Sublime de la Carolina Herrera, Dune de la Christian Dior, Light Blue Eau Intense de la Dolce&Gabbana, Ange ou Demon de la Givenchy, Noa de la Cacharel, L’Eau Kenzo Pour Homme, Valentina de la Valentino si multe altele.

Tilt your phone to experience the
duty free experience