#BeautyTips: Rutina ta de beauty cand ai un zbor lung

Care sunt produsele care te ajuta sa ai un ten fresh cand ajungi la destinatie?

Un zbor de opt ore, la care se mai adauga, eventual, inca unul mai scurt si o escala, nu sunt cele mai distractive lucruri din lume. Ba chiar poate fi extrem de plictisitor si singurul lucru care te ajuta sa fii rabdatoare si sa suporti calatoria este gandul ca ajungi – cel mai probabil – intr-un loc minunat. Numai ca, dupa atatea ore de stat in avion, tenul tau sufera. Mai exact, se deshidrateaza, e lucru stiut. Totusi, ai cateva variante ca sa eviti asta. Si ai si timp la dispozitie.

Ultima data cand am zburat peste ocean, mi-am facut aprovizionarea inainte de imbarcare. Am profitat si de preturile duty free, si de sansa de a incerca produse noi si m-am gandit ca, pe langa citit, uitat la filme si ascultat muzica, sa imi pun o masca ar putea fi chiar fun.

Ideea cu masca nu mi-a venit din senin. Citisem despre asta, e unul dintre sfaturile de beauty recomandate pentru un zbor lung. „Hai sa incerc si eu”, mi-am zis. Era deja seara, domnul de langa mine dormea dus… Stiam ca primul lucru pe care trebuie sa-l fac e sa-mi curat tenul. Nu, n-am plecat cu demachiante in avion, nici cu lotiuni speciale. Ma aprovizionasem din aeroport cu servetele demachiante, cea mai buna solutie cand nu esti acasa, in baia ta. OK, acum am tenul curat… Bag mana in geanta si gasesc acea sheet mask pe care voiam sa i incerc. Am ales genul asta de masca pentru ca e cel mai usor de aplicat; nu ma imaginam, in avion, folosind o formula cremoasa, masand-o ca sa intre in piele si apoi facand eforturi sa o indepartez cu apa si sapun dupa ce am stat la coada la baie! Ah, plus ca domnul de langa mine (care inca dormea dus) ar fi putut sa aiba un soc daca se trezea brusc si ma vedea cu o masca verde pe fata! Am desfacut plicul, m-am folosit de o oglinda mica pe care o aveam in geanta, mi-am pus masca pe fata si am stins repede lumina! Toata procedura asta nu m-a ferit de cateva priviri curioase, dar nu mi-a pasat. Avusesem grija sa imi aleg, totusi, momentul in care sa-mi pun masca pe fata: sa nu fie cand se serveste masa, cand ar fi trebuit sa mananc si sa port o conversatie cu stewardesa. Si totul a mers bine.

Dupa alte cateva ore de zbor, mi s-a facut, in sfarsit, somn, si am decis ca e un moment bun sa continui cu rutina mea de frumusete in avion. De data asta aveam in minte un tratament pentru ochi de la Estee Lauder, Advanced Night Repair. Sunt doua patch-uri mici, decupate special pentru a fi aplicate sub ochi. Nu era prima data cand le foloseam, asa ca stiam efectul: zona ochilor va arata odihnita, va fi hidratata si fresh. Si nici nu mai eram o aparitie foarte ciudata pentru ceilalti pasageri. Asa ca… zis si facut.

Arsenalul meu de beauty pentru zbor mai contine cateva produse. Pe primul loc, probabil, este balsamul de buze. Nu pot pleca nicaieri fara el, dar in avion chiar imi trebuie, pentru ca mi se usuca buzele, iar senzatia e chiar mai puternica decat de obicei. Ultima mea achizitie e balsamul de la Victoria’s Secret, care hidrateaza perfect! Iar pentru maini folosesc mereu o crema foarte hidratanta, cu unt de shea, mai ales dupa ce ma splal pe maini cu sapunul din avion. Avantajul e ca aceasta crema intra imediat in piele, deci nu am parte de nici un disconfort.

Cu putin inainte de aterizare, cand deja simteam ca nu mai pot sa stau pe scaun, iar nerabdarea mea atinsese cote maxime, mi-am mai gasit ceva de facut. Am luat un strop de BB Cream de la Shiseido si l-am aplicat pe ten. Mie mi se pare ca e solutia ideala: uniformizeaza tenul, are o acoperire naturala si, da, hidrateaza si el. Asa ca, la destinatie, nu paream obosita. Nimeni n-ar fi crezut ca am stat atatea ore in avion.

Ah, sa nu uit. A mai fost ceva care m-a ajutat foarte mult. Cele trei sticle mici de apa pe care le-am cumparat inainte de imbarcare. Toate produsele despre care am vorbit mai sus sunt importante, dar, cum stii deja, sa bei apa este esential. Ia intotdeauna apa cu tine in avion – cea pe care o primesti in zbor nu e de ajuns.

Vacanta placuta!

Tilt your phone to experience the
duty free experience