Ochelarii aviator – din cabina pilotului, pe catwalk

Cei mai cool ochelari de soare si cateva lucruri pe care nu le stiai despre ei

I-a purtat Robert De Niro in Taxi Driver (1976). Zece ani mai tarziu, Tom Cruise, in Top Gun. Si o multime de alte staruri de la Hollywood – dar si eu, si tu, cel mai probabil zilele trecute. Insa povestea ochelarilor de soare care se numesc aviator si care, astazi, sunt un accesoriu foarte sic, a inceput undeva in anii 1930.
Primii ochelari aviator au fost creati pentru piloti, iar rolul era de a proteja ochii acestora – de frig, de diverse particule din atmosfera, dar si de razele soarelui. Practic, au fost conceputi pentru a opri razele, ceea ce in engleza se traduce prin to ban rays. Suna putin cunoscut, nu-i asa? Da, de aici vine numele celebrului brand Ray-Ban.
Chiar daca primii ochelari aviator au fost promovati sub acest brand, Ray-Ban, totusi, ei au fost inventati de Bausch & Lomb, o companie americana specializata in produse destinate sanatatii ochilor. De-a lungul timpului, ochelarii folositi odata de piloti, chiar si de cei militari, strict pentru protectia ochilor, au devenit un accesoriu la moda. Si, asa cum spuneam la inceput, Hollywood-ul a avut un rol important in aceasta poveste.
Forma aviator a avut un succes incredibil si datorita faptului ca se potriveste, in egala masura, femeilor si barbatilor, dar si aproape oricarei fizionomii. Asa ca nu e de mirare ca, acum, aproape orice brand de ochelari de soare are in portofoliu si un model cu aceasta forma. Ce difera? Uneori culoarea ramelor, alteori cea a lentilelor. Insa, ce stim cu siguranta, e ca ochelarii aviator isi continua calatoria si ca povestea lor nu se va opri curand. Iata de ce ei reprezinta, cu adevarat, o investitie.

Tilt your phone to experience the
duty free experience