Rujul – proba de rezistenta

Indiferent de petrecere, nu mai plec cu rujul in geanta. Pentru ca am descoperit cum sa-l fac sa reziste pana dimineata

Deja ma cunosti: iubesc cosmeticele. Le-am iubit dinainte sa lucrez in beauty – probabil de aceea am ajuns redactor de frumusete J. Dovada sta dulapul meu de cosmetice din baia mea, in care el intra rar. Din fericire. Dar, ca sa-ti faci o idee ce contine dulapiorul meu minune, o sa-ti povestesc cum, intr-o zi, jumatatea mea a cautat in el o crema de fata. S-a intors spre mine, cu ochii cat cepele, aproape ingrozit: “Ce faci cu toate astea?! Le vindem?”

Nuuuu. Nu. In nici un caz. Stiu ca sunt prea multe, dar sunt ale mele. Si, daca sunt provocata, pot oricand sa gasesc motive care sa convinga pe oricine ca am nevoie de fiecare dintre ele. Da, imi trebuie fiecare din cele 30 de rujuri de acolo.

Ei, acum sa fiu sincera: stiu ca exagerez. Pe de alta parte, nu vreau sa ma lipsesc de lucrurile care-mi provoaca mici bucurii. Nu, nu recomand nimanui sa-si cumpere atatea rujuri. Doar ca eu nu ma pot abtine – defect profesional, cu siguranta – cand descopar vreo nuanta noua de corai sau vreo textura mata. Ma crezi sau nu, fiecare are o mica poveste si e potrivita intr-un anumit context. Folosesc ruj aproape zilnic, in special cand ma machiez foarte putin: simt ca e nevoie de un strop culoare. Pentru zi le aleg pe cele hidratante. Seara, insa, imi doresc o culoare intensa, care sa reziste, sa nu se intinda si sa arate perfect. OK, si cum fac asta?

  1. Folosesc un creion de buze pentru contur. Pentru mine, e esential sa fie subtil, deci aleg unul in aceeasi nuanta cu rujul sau unul incolor. Niciodata, dar niciodata nu depasesc conturul natural al buzelor – nu pot sa trisez asa, pentru ca intentia se vede imediat, iar rezultatul nu arata bine. Insa creionul are rolul lui: ajuta la fixare, iar textura rujului nu migreaza. In plus, odata desenat un contur, e mult mai usor sa aplici un ruj intr-o culoare puternica fara sa gresesti.
  2. Ador rujurile mate, ca de catifea. E adevarat ca nu sunt cele mai hidratante, insa rezista mult mai mult. Asa, nu trebuie sa reaplic rujul dupa fiecare cocktail: rezista pana la finalul petrecerii.
  3. Stiu foarte bine trucul acela cu servetelul care, aplicat peste ruj, il fixeaza si sterge surplusul. Ei bine, la mine nu functioneaza. Sterg prea mult din culoare, o reaplic, apoi presez iar servetelul pe buze, pana cand renunt. Altfel, daca vreau sa „transform” un ruj hidratant si lucios intr-unul rezistent si mat, pun putina pudra pe buze. Mai exact: un strat subtire de ruj, unul fin de pudra, iar la final inca putin ruj. Culoarea e mai intensa si arata wow.
  4. Secretul meu cel mai important se numeste hi-dra-ta-re. Un ruj intr-o culoare puternica arata bine doar pe buze hidratate. Asa ca, inainte de culcare, folosesc intotdeauna un balsam de buze. Mai ales daca stiu ca a doua zi vreau sa port un ruj rosu, mat.

xoxo

Tilt your phone to experience the
duty free experience